Deea D.

Mi-e frig. Vremea tomnatica de afara nu are nicio legatura cu starea mea. Nu are nicio legatura cu frigul fizic. Mi-e frig in suflet. Imi ingheata sufletul mereu cand ma gandesc, cand imi amintesc. Nu pot sa las in urma nimic - oricat as incerca, oricat mi-as dori... Sunt legata de tot ce-a fost si nu mai e. Imi amintesc mereu si atunci imi vibreaza sufletul. Mi-e frig. Mi-e dor sa simt Primavara pe pielea mea, sa-mi incalzeasca obrajii, sa zambesc privind fluturii si stelele cazatoare.

Dupa atat timp, inca incerc sa inteleg cum promisiunile se pot destrama atat de usor. Cum oamenii te pot inlocui atat de repede. Cum ieri erai "Totul", iar azi esti doar un strain in ochii lor. Cum 'pentru totdeauna' se transforma in 'pana mai tarziu'. Nu pot sa inteleg cum unii oameni prefera sa uite totul, sa lase in urma, decat sa incerce... Mi-e frica de momentele astea. Mi-e teama ca dragostea nu e de ajuns. Niciodata nu e de ajuns... Insa, ajunge o simpla greseala ca sa uiti tot, sa lasi in urma ca si cum nici nu a existat ceva...
Ca si cum nici nu a existat un "tu", un "eu", un "Noi" candva...

Mi-e frica. Mi-e frig si imi e frica. Mi-e frica sa vorbesc. Mi-e frica sa simt. Mi-e frica sa incerc... Imi e frig. Mi-e frica si mi-e frig. Nu pot sa bat la nesfarsit intr-un perete, sperand sa-l transform in usa. Nu pot. Nu e de ajuns sa-si doreasca un singur om asta... Nu pot sa incerc doar eu... Cred ca e momentul in care trebuie sa ma invat fara prezenta aceea in viata mea. E momentul sa invat sa merg mai devreme... Oricat de mult mi-as dori sa raman acolo si sa incerc...